Este SUA împotriva Israelului?
Presa mondială a relatat pe larg despre anumite evenimente ce par a merge în aceeași direcție. În articolul care urmează vrem să vă oferim o privire retrospectivă asupra confruntărilor diplomatice ale căror consecințe nu pot fi încă anticipate.
Relațiile diplomatice dintre Israel și Statele Unite ale Americii sunt din ce în ce mai încordate. Cu toate acestea, cele mai recente sondaje de opinie indică faptul că Israelul este în continuare foarte popular printre cetățenii americani, iar majoritatea israelienilor, la fel ca până acum, consideră Statele Unite aliatul lor cel mai de încredere.
În schimb, politicienii din ambele țări nu mai sunt la fel de convinși de bunul mers al acestei relații. Totul a început atunci când vicepreședintele american Joe Biden a mers la Ierusalim pentru a purta discuții cu prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu. Joe Biden avea trasată o sarcină extrem de clară, și anume de a-i aduce din nou pe israelieni și pe palestinieni la masa negocierilor.
Chiar în timpul tratativelor, părțile implicate au aflat că Eli Ișai, ministrul adjunct de interne din partea fracțiunii ultraortodoxe, a aprobat construirea a 1600 de locuințe pentru ultraortodocși în Ierusalimul de Est, zonă locuită în majoritate de arabi. Acum Israelul este acuzat de Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite și Autoritatea Palestiniană de instigare intenționată.
Beniamin Netanyahu a afirmat că nu a avut cunoștință despre acest lucru. Se pare că planurile au fost elaborate în urmă cu trei ani, iar aprobarea dată acum nu reprezenta decât o confirmare finală. El a mai declarat că Israelul nu a avut nici o intenție de a strica bunul mers al negocierilor cu partea palestiniană. Încă de la începutul mandatului lui Barack Obama ca președinte al Statelor Unite, a fost clar că această problemă va crea tensiuni puternice în relațiile dintre cele două state.
Președintele american este ferm convins că soluția coexistenței a două state este singura viabilă cu privire la conflictul israeliano-palestinian. Aceasta înseamnă că nici un israelian evreu nu are dreptul să rămână în acele regiuni pe care palestinienii le revendică pentru ei. În plus, el pornește de la premisa că palestinienii acceptă existența Israelului.
Cum să funcționeze însă această gândire când în toate mijloacele massmedia și în manualele școlare palestiniene se neagă faptul că există un popor evreu sau că evreii ar fi avut vreo legătură istorică cu Ierusalimul? Mergând pe această idee, vom ajunge la concluzia că și Tel Avivul este de fapt o colonie ilegală. Evenimentele din săptămânile ulterioare vizitei lui Biden în Israel au mărit proporțiile scandalului, în ciuda faptului că ambele părți au încercat să minimalizeze problema. Prim-ministrul israelian a fost abordat de Hillary Clinton și de Angela Merkel pe un ton destul de rece.
Atitudinea distantă a continuat în timpul vizitei lui Netanyahu la Washington, unde nu a fost organizată nici o conferință de presă și nici o sesiune foto. Partea americană a afirmat că nu este nu afront, dar un apropiat al lui Netanyahu a declarat că Obama este «cel mai mare dezastru pentru statul evreu».
În acest moment putem spune că relațiile israeliano- americane sunt în cel mai jos punct din ultimii ani. La fel ca întotdeauna, în Israel există teama că Statele Unite ale Americii ar putea impune o pace în defavoarea poporului evreu, mai ales că majoritatea știrilor recente prezentate în mass-media indică acest lucru. Se pare că Obama a dat de înțeles că în doi ani va realiza pacea, iar prima măsură în acest sens este de a-i cere Israelului ca în termen de patru luni să stopeze orice fel de construcție în Ierusalim. Potrivit Convenției de la Geneva, coloniile sunt ilegale. Cu alte cuvinte, evreii nu pot trăi oriunde, spre deosebire de arabii musulmani și creștini.
Orice om din Israel știe că oprirea construcțiilor înseamnă că evreii nu vor mai putea beneficia de locuințe noi, în timp ce palestinienii construiesc cu spor, fără aprobări de construcție. Dacă coloniștii cumpără case în Ierusalimul de Est, întreaga lume este indignată, în timp ce achiziționările de locuințe de către arabi în cartierele majoritar evreiești ale orașului nici măcar nu sunt făcute cunoscute publicului larg. Ulrich Sahm a făcut un comentariu interesant pe această temă:
«În schimbul unui angajament american împotriva bombei iraniene, Netanyahu ar trebui să renunțe la Ierusalim, să pună sanctuarele evreiești sub autoritate palestiniană, să amnistieze până la o mie de infractori arabi, să aprobe dreptul de întoarcere a milioane de refugiați palestinieni și să accepte o graniță a statului greu de apărat.»
Din punctul de vedere al Israelului aici nu este vorba despre comportamente și afirmații nepotrivite sau despre câteva locuințe din Ierusalim, ci de probleme existențiale serioase.
Sursa: Revista 'Stiri din












