Majoritatea danezilor cred că religia este o cale către conflict | AO NEWS
Potrivit unui sondaj realizat de institutul de analiză YouGov Danemarca, 73% dintre danezi văd religia ca pe o sursă de conflict. Doar 8% cred că religia duce la pace și aproape 19% au răspuns că „nu știu”. Sondajul a fost făcut public saptamâna aceasta.
Comentând cifrele, mai mulți experți spun că lipsa de cunoștințe și frica de religie sunt principalele cauze ale acestor cifre. Istoricul, autorul și cercetătorul Mogens Mogensen face o analiză a societății daneze, spunând că este observată o frică pronunțată față de religie. Religia a devenit mai puțin importantă în societate, știm din ce în ce mai puțin despre ce sunt credința și religia. Cu cât cunoștiințele sunt mai limitate, cu atât crește frica față de necunoscut.
„Este greșit din punct de vedere istoric să dai vina pe religie pentru războaiele și conflictele majore ale timpurilor moderne. Ideologiile politice sunt mult mai conflictuale, gândiți-vă doar la Stalin, Hitler, Pol Pot și Mao. Religia poate fi, desigur, o componentă a conflictului, dar rareori este singura”, a spus Mogensen.
Știre prezentată în cadrul ediției din 20 iulie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












