Avorturile legale au scăzut drastic în Polonia în 2021 | AO NEWS
Au fost de zece ori mai puține avorturi în Polonia în 2021 decât în anii precedenți, potrivit datelor Ministerului Sănătății, a informat ziarul polonez Rzeczpospolita.
După intrarea în vigoare a sentinței Curții Constituționale de la sfârșitul lunii ianuarie 2021, care a interzis avortul în aproape toate cazurile, anul trecut în țară au fost efectuate doar 107 avorturi legale.
Dintre aceste 107 avorturi, 75 s-au datorat unei probabilități mari de afectare severă și ireversibilă a fătului sau a unei boli incurabile care îi putea amenința viața.
Restul de 32 de avorturi din cursul anului au avut loc din cauza unui risc ridicat pentru viața sau sănătatea mamei. Dacă o sarcină a fost rezultatul unui act penal precum incestul sau violul, legea permite întreruperea, dar datele spun că nu au existat astfel de cazuri în 2021.
În cea mai mare parte a anilor 1980, au fost peste 100.000 de avorturi, dar spre sfârșitul deceniului această cifră a început să scadă. În ultimii ani, au fost puțin peste 1.000 de avorturi anual.
Știre prezentată în cadrul ediției din 3 august 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












