Rezoluție franceză de condamnare a „apartheidului” din Israel | AO NEWS
La sfârșitul lunii trecute, 37 de membri ai Noii Uniuni Populare pentru Mediu și Social, o uniune a partidelor franceze de stânga condusă de Jean-Luc Mélenchon, au semnat o rezoluție prin care condamnă „regimul de apartheid” al Israelului și au cerut boicotarea produselor israeliene.
Grupul a susținut în Adunarea Națională, camera inferioară a Franței, că Israelul a instituit un „sistem de opresiune și discriminare sistematică cu intenția de a menține dominația unui grup etnic-național-rasial asupra altuia”.
Rezoluția susține că „de când a fost creat în 1948, Israelul a urmat o politică menită să stabilească și să mențină o hegemonie demografică evreiască și să-și extindă controlul asupra teritoriului în beneficiul evreilor israelieni.”
Comunitatea evreiască din Franța a condamnat gestul parlamentarilor francezi. Rabinul Moshe Lewin a declarat joi că „obsesia periculoasă a partidelor de stânga împotriva Israelului atinge noi recorduri”. El l-a acuzat pe Mélenchon că „manifestă o fobie inexplicabilă față de Israel și că antisemitismul obsesiv al unei părți de „stânga”, dezonorează Republica Franceză”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 5 august 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












