Rick Warren se retrage după 43 de ani de slujire pastorală | AO NEWS
Rick Warren, fondatorul și pastorul Bisericii Saddleback, a ținut ultima predică în fața congregației sale din Lake Forest, California. Warren, în vârstă de 68 de ani, a spus după ce a urcat pe scenă în aplauzele congregației pe 28 august: cităm „A fost privilegiul meu să vă iubesc, să mă rog pentru voi, să vă slujesc, să vă încurajez”. Warren și-a încheiat cei 43 de ani de serviciu spunând că a ținut 6.500 de predici și studii biblice în cele patru decenii.
Warren, absolvent al Universității Baptiste din Riverside, California, a păstorit una dintre cele mai mari biserici din Statele Unite, Saddleback, care a ajuns să aibă de la 50 de membri acum 40 de ani la peste 20.000 de persoane care participă la slujbe în fiecare săptămână, potrivit paginii de internet a bisericii.
Pastorul Rick Waren mai este cunoscut și ca un scriitor de numeroase best seller. Una dintre cărți „Viața condusă de scopuri” s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare în 85 de limbi diferite, tradusă și în limba română. Succesul cărții i-a permis să doneze cea mai mare parte a veniturilor sale și să reinvestească în biserică și în alte proiecte sociale.
Știre prezentată în cadrul ediției din 2 septembrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












