Premierul britanic analizează mutarea ambasadei britanice la Ierusalim | AO NEWS
Premierul britanic Liz Truss i-a spus premierului Yair Lapid că analizează mutarea ambasadei britanice din Tel Aviv la Ierusalim, a informat miercuri Israel National News.
Potrivit raportului, Truss a discutat cu Lapid despre posibila mutare în timpul întâlnirii liderilor de la summitul Națiunilor Unite de la New York. O purtătoare de cuvânt din Downing Street a confirmat această informație, precizând că Truss a vorbit cu Lapid „despre dorința de a revizui locația actuală a Ambasadei Marii Britanii în Israel”.
Truss s-a angajat încă de luna trecută să revizuiască mutarea ambasadei la Ierusalim, pe când candida la conducerea Partidului Conservator. Ea și-a luat angajamentul într-o scrisoare către Prietenii Conservatori ai Israelului. Truss a spus că a înțeles „importanța și sensibilitatea” în ce privește locația ambasadei britanice.
Fostul președinte american, Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului și a mutat Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim în mai, 2018.
Știre prezentată în cadrul ediției din 23 septembrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












