Violențele din Ierusalim, în creștere sub sloganul „Al Aqsa este în pericol” | AO NEWS
Mass-media arabă, inclusiv canalul Al Manar, ce are legături cu Hezbollah, relatează despre o presupusă intenție a credincioșilor evrei de a aduce un sacrificiu în piața moscheii Al Aqsa, după ce cinci juninci roșii, donate de organizații evanghelice, au fost aduse din Texas, pentru pregătirea unei ceremonii biblice de sacrificare.
Cele cinci vaci speciale au fost transferate la Beit Shan, unde va fi înființată o fermă de reproducere, ce se preconizează să devină o atracție turistică.
Speculând aceste informații, Hamas reînvie campania „Al Aqsa este în pericol”, iar clericii musulmani pretind că suflarea în șofar constituie o schimbare majoră în status quo-ul de la Moscheea Al-Aqsa. Ei îi acuză pe credincioșii evreii că țin acum „rugăciuni rasiste și ceremonii religioase sub protecția poliției de ocupație”.
Muftiul Ierusalimului, Muhammad Hossein, a declarat marți că „evreii nu au nicio legătură sau proprietate asupra locurilor sfinte de pe Muntele Templului, care sunt rezervate doar musulmanilor”. Forțele iordaniene de ordine Waqf au condamnat, de asemenea, vizitele evreilor, numindu-le „acte de provocare”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 29 septembrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












