Fostul ambasador SUA în Israel, derutat de acordul Israel-Liban | AO NEWS
David Freidman, fostul ambasador al SUA în Israel, și-a exprimat nedumerirea față de posibila acceptare a propunerii privind o linie maritimă între Israel și Liban, spunând că aceasta pare să implice concesii israeliene semnificative.
Granița maritimă comună Israel-Liban nu este convenită între cele două țări. Problema este în discuție de peste un deceniu. Accentul ambelor părți îl reprezintă descoperirile de petrol și gaze în apele teritoriale, care sunt în litigiu.
Friedman a fost ambasador în Israel în perioada 2017-2020 și a fost parte la realizări istorice, inclusiv la Acordurile Avraam dintre Israel și mai multe țări arabe. El s-a arătat nedumerit pentru că în calitate de ambasador, a petrecut ani de zile încercând să încheie un acord între Israel și Liban cu privire la zăcămintele de gaze maritime disputate. Atunci procentul era de de 55-60% din resurse pentru Liban și 45-40% din resurse pentru Israel. Acum este de 100% pentru Liban și 0% pentru Israel.
Senatorul american Ted Cruz a spus că este „profund îngrijorat de faptul că oficialii din administrația Biden au făcut presiuni asupra aliaților israelieni să predea teritoriul lor grupării teroriste Hezbollah, controlată de Iran”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 4 octombrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












