Noi cardinali pentru viitorul conclav aleși de actualul Papă | AO NEWS
Când Papa aflat în funcție desemnează noi cardinali, este pentru că se gândește nu numai la Biserica Romano-Catolică de astăzi, ci, mai ales, la cea de mâine.
Cardinalii sunt cei care, pe lângă faptul că îl ajută pe Papa la guvernarea Bisericii universale, se întâlnesc în conclav și aleg succesorul.
Papa Francisc a numit 21 de noi cardinali, ceea ce reprezintă două treimi din colegiul de vot al cardinalilor. Precizăm că majoritatea necesară pentru alegerea Papei este de doar două treimi. Majoritatea noilor cardinali și toți cei care votează par să aparțină zonei pro-Francisc, adică sunt loiali liniei papei și susținători loiali acestui demers. Este de așteptat ca reformele susținute de actualul Papă să continue pe aceeași linie și după ce actualul Papă nu va mai fi.
Vocile care cer o reformă, precum renunțarea la practicile care nu sunt predate de Scriptură, renunțarea la structurile imperiale și ierarhice și revenirea la învățăturile care se concentrează pe Hristos și nu pe sfinți sunt puține și marginalizate. Din păcate, tot ceea ce precede conclavul nu pare să indice vreo mișcare spre o reformare evanghelică a Bisericii Romano-Catolice, ci doar o altă pagină din lunga istorie a romano-catolicismului.
Știre prezentată în cadrul ediției din 6 octombrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












