Biden va scoate 15 milioane de barili din rezerva de petrol | AO NEWS
Președintele Joe Biden a anunțat scoaterea a 15 milioane de barili de petrol din rezerva strategică a SUA, ca parte a unui răspuns la recentele reduceri de producție anunțate de țările OPEC+. El mai spune că este posibilă o suplimentare pentru această iarnă a cantității eliberate. Administrația Biden se străduiește să lupte cu creșterea prețurilor la combustibili, mai ales că luna viitoare vor fi alegeri în America.
Potrivit Energy Information Administration, eliberarea a 15 milioane de barili nu ar acoperi nici măcar o zi întreagă de utilizare a petrolului în SUA.
Stocul de petrol de urgență al SUA a scăzut de la peste 638 de milioane de barili la aproximativ 416 milioane, pe măsură ce Biden a eliberat rezerve pentru a reduce prețul benzinei. Acest lucru a dus rezerva strategică la cel mai scăzut nivel din 1984 până în prezent.
Fostul președinte Donald Trump a încercat să adauge 77 de milioane de barili de petrol în depozitul de urgență al națiunii la începutul anului 2020, când prețurile erau sub 20 de dolari pe baril, dar a fost blocat de partidul Democrat al lui Biden în Congres.
Știre prezentată în cadrul ediției din 20 octombrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












