China și Regatul Arabiei Saudite anunță „o nouă eră” | AO NEWS
Președintele Chinei, Xi Jinping a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute o vizită de trei zile în capitala Arabiei Saudite, Riad unde s-a întâlnit cu lideri ai lumii arabe, inclusiv cu prințul moștenitor saudit și premierul Mohammad Bin Salman. Președintele Xi, a cărui țară a urmărit în mod activ relații mai profunde cu Golful, a anunțat „o nouă eră” în relațiile Chinei cu lumea arabă, în timp ce Washingtonul și-a anunțat în mod repetat intențiile de a-și reevalua relațiile cu Riad. În ultimele luni Arabia Saudită a dat semne că se îndepărtează de statele occidentale din motive ce țin de diferențele de valori. Regatul Arab a acceptat așa-numitul „Dragon de Est” prin semnarea unui acord de parteneriat strategic cuprinzător.
Este important de subliniat că Serviciul de Informații israelian nu crede că lumea arabă a renunțat definitiv la Statele Unite și Occident în general. Mai degrabă, așa cum a menționat Comandantul IDF, generalul de brigadă Amit Saar: „Din cauza pivotării SUA către est, națiunile din Golf își asigură în esență securitatea pentru a preveni riscurile substanțiale”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 12 decembrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












