Inspectorii AIEA părăsesc Iranul după o scurtă vizită | AO NEWS
Inspectorii de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică au părăsit Iranul luni, după o scurtă vizită în care au avut loc discuții cu oficialii iranieni, fără a spune dacă au noi informații despre impasul legat de urmele de uraniu din locațiile nedeclarate, a informat presa iraniană.
Oficialii ONU au anunțat săptămâna trecută că o echipă de tehnicieni va vizita Teheranul în încercarea de a rezolva un impas de ani de zile din cauza unei anchete privind particulele de uraniu găsite în trei locații nedeclarate din Iran.
Șansele ca această vizită să fi adus noi informații erau destul de scăzute în contextul în care discuțiile pentru resemnarea acordului nuclear din 2015 sunt blocate. Mai mulți apropiați ai cercului de negociatori au avertizat încă de la începutul acestui an că Iranul mimează negocierile. Un oficial de rang înalt al administrației Biden a spus că atitudinea negociatorilor iranieni „nu este deloc încurajatoare”.
Reprezentantul SUA pentru Iran, Robert Malley, a declarat recent că represiunea Iranului împotriva protestatarilor și vânzarea de drone către Rusia au îndepărtat atenția Statelor Unite de la resemnarea acordului nuclear.
Știre prezentată în cadrul ediției din 21 decembrie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












