Moscova trimite un avertisment voalat Israelului | AO NEWS
Rusia a lansat luni o atenționare implicită a Israelului și SUA, în timp ce a condamnat recentul atac cu drone asupra unei fabrici iraniene de armament. Nimeni nu și-a revendicat atacul, deși anumite articole de presă americane l-au atribuit Israelului.
Într-o declarație emisă de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova și publicată de agenția de știri Tass, controlată de stat, se spunea: „Condamnăm ferm orice eforturi instigatoare care au potențialul de a provoca o escaladare necontrolată a tensiunilor într-o regiune care este departe de a fi pașnică. Astfel de acțiuni distructive ar putea avea consecințe imprevizibile pentru pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu.”
Relațiile dintre Israel și Rusia sunt deja încordate din cauza războiului din Ucraina, deși există o coordonare de securitate pentru a evita să tragă unul asupra celuilalt în Siria, unde armata rusă are staționate elemente militare, iar Israelul a efectuat mai multe raiduri aeriene pentru a opri înarmarea organizației teroriste Hezbollah de către Iran.
Știre prezentată în cadrul ediției din 1 februarie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












