Rusia și Iran au ajuns la un acord nuclear secret privind transferurile de uraniu | AO NEWS
Pe fondul dezvăluirii de săptămâna trecută de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică a faptului că Iranul a acumulat uraniu îmbogățit aproape de nivelul necesar construirii de arme nucleare, Fox News Digital a raportat duminică că Iranul ar fi încheiat acorduri secrete cu Rusia pentru a garanta livrările de uraniu.
În contextul în care semnarea unui nou acord nuclear cu Iranul este complet blocată, surse străine din serviciile de informații care vorbesc sub condiția anonimatului și care sunt familiarizate cu negocierile dintre Moscova și Teheran, pretind că președintele rus Vladimir Putin a fost de acord să returneze uraniul îmbogățit pe care l-a primit în custodie de la Iran dacă acordul se prăbușește. Acordul de returnare a uraniului a fost încheiat în timpul vizitei lui Putin în Iran, în iulie 2022, când regimul iranian s-a oferit să ajute Rusia în războiul din Ucraina.
Departamentul de Stat American nu a confirmat sau infirmat aceste informații. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică Rafael Grossi, care a vizitat recent Teheranul, a anunțat că Iranul a fost de acord să reconnecteze camerele de supraveghere de la mai multe site-uri nucleare și să mărească ritmul inspecțiilor.
Știre prezentată în cadrul ediției din 7 martie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












