Ținte paramilitare iraniene atacate pe aeroportul din Alep | AO NEWS
Marți, în jurul orei două dimineața, Aeroportul Internațional Alep din Siria a fost lovit de aeronave neidentificate, într-un atac pe care regimul de la Damasc l-a atribuit Israelului. Potrivit Ministerului sirian al Apărării, aeronavele au apărut din direcția Mării Mediterane, la vest de Latakia, unde Rusia își menține baza de operațiuni a Forțelor Aeriene în Siria.
Potrivit rapoartelor din presa locală, mai multe depozite aparținând grupărilor paramilitare iraniene de pe aeroport au fost distruse. De asemenea, s-a raportat că sistemele de apărare aeriană ale Siriei au fost activate, dar fără niciun efect. Un oficial militar a spus că aeroportul a fost închis din cauza avariilor aduse infrastructurii aeroportului.
Nu au fost raportate victime și nici răniți în atacul aerian, doar pagube materiale importante, ceea ce demonstrează că lovitura a fost efectuată cu arme de mare precizie, iar în zonă doar Israel dispune de asemenea arme performante. La cererea TV7, purtătorul de cuvânt al aviației Israeliene a refuzat să ofere un punct de vedere asupra acestor informații.
Știre prezentată în cadrul ediției din 8 martie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












