Ministrul chinez de externe atacă SUA în prima sa conferință de presă | AO NEWS
Marți, în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, ministrul chinez de externe Qin Gang a criticat SUA pentru deteriorarea relațiilor bilaterale și sprijinul Washingtonului pentru Taiwan. De asemenea, el a insinuat că America subminează eforturile pentru pace în Ucraina pentru a extinde conflictul în beneficiul său.
Conferința de presă a lui Qin a avut loc la două zile după deschiderea reuniunii anuale a Congresului Național al Poporului, un organism extrem de important reunit pentru a aproba politicile Chinei.
Referindu-se la Taiwan, democrația insulară autonomă pe care China o pretinde ca fiind propriul teritoriu, ministrul de externe Qin a numit problema o linie roșie care nu trebuie trecută de către SUA.
China pretinde că are o atitudine neutră în războiul din Ucraina, dar a precizat că are o „prietenie fără limite” cu Rusia și a refuzat să critice Moscova pentru invazia Ucrainei. Propunerea de pace chineză pentru Ucraina, a atras laude din partea Rusiei, dar a fost trecută cu vederea de către Occident și considerată a fi nerealistă.
Știre prezentată în cadrul ediției din 8 martie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












