În Israel au avut loc două atacuri teroriste soldate cu trei morți | AO NEWS
Valul recent de atacuri teroriste a continuat în Israel. În cursul zilei de vineri, într-un prim atac cu armă de foc, două persoane au fost ucise, iar o alta a fost rănită în apropiere de intersecția Hamra din zona de nord a Văii Iordanului din Samaria. Surorile Rina și Maia Dee, în vârstă de 15 și respectiv 20 de ani au murit pe loc. O a treia victimă în stare gravă, mama celor două surori, în vârstă de 40 de ani, a fost transportată de urgență la spital.
Ambasadorul Uniunii Europene în Israel, Dimiter Tzantchev, a condamnat atacul terorist armat din Valea Iordanului.
Un al doilea atac terorist a avut loc la Tel Aviv, unde un rezident arab palestinian a lovit intenționat cu mașina un grup de oameni. Un cetățean italian a fost ucis și alte șapte persoane au fost rănite. Celelalte victime au fost identificate drept cetățeni italieni și britanici. Șoferul a fost împușcat și ucis în timp ce întindea mâna după o armă.
Ca urmare a creșterii numărului de atacuri teroriste, premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis să cheme rezerviștii Poliției de Frontieră și a anulat toate permisele de sărbători, chemând la datorie forțele de securitate.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 10 aprilie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












