Khamenei crede că puterea de descurajare a entității sioniste a ajuns la sfârșit | AO NEWS
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că „entitatea sionistă” se află într-o criză care se agravează și apropie sfârșitul acesteia.
Într-un discurs cu ocazia Eid al-Fitr, Khamenei a spus că decăderea accelerată a entității sioniste, care a început cu câțiva ani în urmă, poate fi văzută în aceste zile și, ca atare, lumea islamică trebuie să profite de această oportunitate extraordinară și să vină cu o strategie de sprijinire a organizaţiilor de rezistenţă din „Palestina”.
Khamenei a adăugat că problema „Palestinei” este considerată una dintre cele mai importante probleme ale lumii islamice, cu toate acestea, nu este doar o problemă islamică, așa cum demonstrează organizarea de evenimente de Ziua Al-Quds din întreaga lume, inclusiv din țările non-islamice.
Liderul suprem iranian l-a citat pe David Ben-Gurion, unul dintre fondatorii Israelului, și a spus că, în absența puterii de descurajare, Israelul va fi distrus, iar astăzi lumea este martoră la acest lucru. Khamenei a mai amenințat recent că va pune în aplicare „Soluția finală” nazistă împotriva statului evreu.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 24 aprilie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












