Ziua mondială de rugăciune pentru un efort „istoric” de a vesti Evanghelia | AO NEWS
În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, sute de credincioși evanghelici s-au adunat la Ierusalim, pe așa numitele „Trepte de Sud”, chiar sub Muntele Templului, pentru a se ruga pentru Israel, dar mai ales pentru un efort istoric de evanghelizare pentru a ajunge la întreaga lume.
În timpul acestei Zile Globale de Rugăciune pentru Ierusalim și Națiuni, o ploaie neobișnuită pentru acest anotimp a căzut peste cei care au participat. Un grup de evrei ultra-ortodocși a tulburat evenimentul, spunându-le creștinilor să plece acasă pentru că pângăresc locurile sfinte ale evreilor.
Evenimentul a marcat, de asemenea, sfârșitul a 21 de zile de post și rugăciune, denumite de organizatori drept „Postul lui Isaia”. Acesta a început în primele zile ale lunii martie și la el și-au anunțat participarea cel puțin 5 milioane de credincioși, ca să postească și să se roage timp de o oră pe zi, pe baza textului biblic din Isaia, capitolul 62.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 31 mai 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












