Valul de omucideri arabe continuă, 3 uciși în atacuri armate separate | AO NEWS
Marți seara au fost uciși trei arabi cu cetățenie israeliană și alți șase răniți în incidente separate, în timp ce numărul omuciderilor continua să crească în sectorul arab. Creșterea violenței din acest an este atribuită grupărilor arabe de crimină organizată care luptă pentru controlul asupra unor cartiere și încearcă să-și elimine rivalii. Bandele arabe de crimă organizată au fost implicate în extorcare, spălare de bani, trafic de arme, droguri și femei. Violențele au coincis cu sărbătoarea musulmană Eid al-Adha.
Liderii locali au cerut guvernului să ia măsuri. Potrivit poliței 109 arabi cu cetățenie israeliană au fost uciși în violențe între bande rivale de la începutul anului 2023 până în prezent. 96 dintre victime au fost ucise cu focuri de armă, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut când doar 46 de crime au fost înregistrate.
Israel este în acest moment un butoi cu pulbere. Amintim că în ultimele două săptămâni numărul de atacuri teroriste a crescut, iar mai mulți cetățeni israelieni s-au răzbunat împotriva locuitorilor arabi incendiind bunuri ale onor oameni nevinovați. Când armata israeliană a intervenit pentru a reinstaura liniștea și ordinea, grupurile violente de israelieni s-au luptat cu forțele de ordine israeliene.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 29 iunie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












