Speranță în mijlocul dezastrului cauzat de o tornadă din Texas | AO NEWS
Voluntarii Samaritan’s Purse s-au deplasat pentru a-i ajuta pe locuitorii din orașul Perryton din Texas să-și repare casele distruse și pentru a aduce mângâiere sufletelor îndurerate, după ce o tornadă puternică a pustiit literalmente localitatea lor.
Orașul Perryton a fost lovit din plin. Tornada în sine a șters de pe fața pământului clădirile de pe o rază de 10 kilometri în doar 11 minute.
Am auzit o bubuitură puternică care a zguduit casa și atunci o antenă uriașă a căzut pe sufrageria noastră. A fost atât de violent. Mi-am pierdut casa într-o clipă, tot ce am muncit atâția ani.
Am fost efectiv șocată, mai ales când am văzut că parcul de rulote a dispărut pur și simplu.
Organizația noastră Samaritan’s Purse este aici pe teren în Perryton, Texas, unde o tornadă puternică a devastat orașul, provocând pierderi de vieți omenești și pagube așa cum oamenii nu au mai văzut până acum.
Sunt trei persoane care au murit și două dintre ele erau prietene cu mine, pe una dintre ele o cunoscusem de când eram copii, adică cea mai mare parte a vieții mele. Când auzi astfel de lucruri, te întrebi de ce?
Nu există nimic mai șocant decât să scapi cu viață și apoi să începi să realizezi cât de mare har ai primit.
Biblia ne spune să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea. Apoi ne spune, de asemenea, să-l iubim aproapele nostru așa cum ne-a iubit El pe noi. Așadar, suntem aici pentru a ne arăta dragostea față de aproapele nostru: pentru a-i mângâia, pentru a-i încuraja, pentru a-i ajuta să știe că Dumnezeu îi iubește.
În mijlocul acestei nenorociri și a întregului haos care a pus stăpânire pe viețile acestor oameni, vedem că lucrarea Împărăției este îndeplinită. Îl vedem pe Dumnezeu reconstruind inimile și viețile lor. Vedem speranța restabilită într-o perioadă în care lucrurile par fără speranță.
Dumnezeu deține totul în controlul Său. El avea mâna întinsă aspura noastră și credința asta mi-a dat putere.
Sunt atât de recunoscătoare că voluntarii Samaritan’s Purse au venit aici. A fost o mare binecuvântare pentru că vecinii mei nu știau ce să facă. Noi nu am mai trecut niciodată prin așa ceva, dar ei au experiență. Este o binecuvântare.
Au făcut o treabă uimitoare și lucrează ca o echipă bine sudată. Ne ajută să facem curățenie, pentru că era peste puterile noastre.
Suntem o comunitate în suferință. Va dura mult timp până să reparăm totul. Avem nevoie de rugăciuni. Avem nevoie de sprijinul vostru în rugăciuni pentru putere, pace și perseverență.
Vă învităm să vă rugați pentru locuitorii din Perryton. Avem nevoie de rugăciune în această comunitate.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 15 iulie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












