Distrugerea lui Silo dovedita arheologic - martie 2013
Arheologii găsesc în Israel numeroase descoperiri care aduc la viaţă evenimente biblice sau ipoteze bazate pe date din Sfânta Scriptură. De data aceasta ei au făcut o descoperire unică la Şilo, unde odinioară s-a aflat Cortul Întâlnirii.
Chirbet Selun – Şilo, scris uneori şi Silo, se află în Samaria şi a fost capitala şi centrul religios al israeliţilor în primele decenii de după cucerirea ţării de către Iosua. Cărţile biblice Iosua şi Judecători relatează că acolo s-a aflat primul loc sfânt al seminţiilor israeliene, Cortul Întâlnirii cu chivotul legământului.
Sfânta Scriptură ne relatează că în regiunea seminţiei lui Efraim se adunau membri a şapte seminţii ale israeliţilor (Benia min, Simeon, Zabulon, Isahar, Aşer, Neftali şi Dan), că acesta a fost centrul religios timp de 369 de ani în perioada judecătorilor şi că aici a crescut profetul Samuel (numele lui înseamnă: «ascultat de Dumnezeu»).
Şilo a jucat, cu mult timp înainte de Ierusalim, un rol foarte important în istoria poporului evreu. Locul trebuie să se fi aflat pe un deal mic din regiunea dintre oraşul Ramallah de astăzi şi Nablus. Arheologii nu identifică însă colonia modernă evreiască Şilo, ci un alt loc (Chirbet Selun) ca fiind aşezarea biblică, deşi poziţia geografică dintre cele două Şilo coincide relativ.
Cercetătorii consideră că Şilo a fost făcut una cu pământul de filisteni. Se crede că acest lucru s-a întâmplat în anul 1050 î.Cr. Arheologii au descoperit dovezi solide în acest sens, cu doar câteva săptămâni în urmă. Ei au descoperit pe dealul pe care cred că au identificat aşezarea biblică Şilo un vas de lut. Vasul este spart, dar mai multe caracteristici indică faptul că în acest loc a ars cândva un foc foarte puternic.
Din informaţiile pe care ni le oferă Sfânta Scriptură despre Şilo fac parte descrierile din cartea 1 Samuel, unde se relatează despre moartea preotului Eli, când a aflat că cei doi fii ai săi au luat chivotul legământului în lupta împotriva filistenilor pentru susţinere divină, însă chivotul a fost capturat de inamic. Şilo a suferit o decădere despre care Biblia nu mai relatează.
Se crede că această prăbuşire a fost provocată în mod violent, când filistenii au atacat cetatea la scurt timp după pierderea luptei de către fiii lui Eli. Vasul pe care l-au descoperit arheologii recent este acoperit în exterior cu funingine roşie, ceea ce duce la concluzia că în acel loc trebuie să fi ars un foc mistuitor. Arheologii pot determina vârsta sa cu acurateţe în funcţie de straturile de pământ în care a fost găsit, iar datarea corepunde cu cronologia căderii lui Şilo. Avital Sela, sub a cărui conducere se realizează săpăturile arheologice extensive, a explicat în cadrul unui interviu: «Descoperirile noastre sunt ca nişte piese de puzzle, dând viaţă istorisirilor biblice. În acelaşi timp însă, ele ne oferă şi informaţii suplimentare.
Despre distrugerea propriu-zisă a lui Şilo nu se relatează nimic în Sfânta Scriptură, astfel încât până acum nu am putut decât să presupunem că cetatea nu a suferit o decădere lentă, ci a dispărut brusc din istorie. Vasul şi alte descoperiri demonstrează existenţa aşezării antice, în timp ce starea artefactelor descoperite susţine presupunerile pe care le tragem din relatările biblice.»
Sursa: revista Stiri din Israel, martie 2013, Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii












