Victimele atacurilor teroriste din acest an sunt mai numeroase decât în 2022 | AO NEWS
Anul acesta s-au înregistrat cele mai multe atacuri teroriste de la a doua Intifada, conform corespondentului militar Yossi Yehoshua al publicației israeliene Yedioth Aharonot.
Yehoshua a menționat că de la începutul anului 2023, 34 de israelieni au fost uciși în atacuri teroriste, în timp ce „totalul pentru 2022 a fost de 33”. Numărul de alerte este la un nivel record și anume aproximativ 200 pe zi. Și toate acestea după ce IDF a angajat cel mai mare număr de forțe în Iudeea și Samaria din 2005 pentru Operațiunea Home and Garden.
Doar în ultimele ore au avut loc două atacuri teroriste separate. Batsheva Nigri, o profesoară de grădiniță de 40 de ani și mamă a trei copii, a fost ucisă într-un atac terorist în apropiere de Hebron. Un bărbat de 39 de ani a fost grav rănit în urma atacului. Nigri a fost ucisă în fața fiicei ei de șase ani, care se afla pe bancheta din spate a mașinii în timpul atacului.
Cel mai recent atac armat din apropiere de Hebron are loc la două zile după ce un tată și un fiu au fost uciși într-un alt atac terorist la Huwara.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 22 August 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












