Este nevoie de declararea unei urgențe climatice? | AO NEWS
Vara aceasta a fost prezentată ca fiind caracterizată de evenimente meteorologice extreme, expresia fiind folosită de nenumărate ori în știri pentru a semnala că avem de-a face cu o urgență climatică.
Sunt chiar voci care îi cer președintelui Biden să declare o „urgență climatică” după incendiul soldat cu morți din Maui. Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut acțiuni imediate împotriva schimbărilor climatice.
Steve Milloy de la Junkscience.com a spus într-un interviu pentru CBN că dovezile științifice colectate de-alulgul timpului, spun o poveste diferită, și anume că cele mai rele evenimente meteorologice, inclusiv cei mai călduroși ani, au existat toate și în trecut.
Nu există nicio îndoială că Pământul se încălzește treptat de la perioada extrem de rece cunoscută sub numele de Mica Glaciațiune, care s-a încheiat în 1850. Omul de știință Milloy aduce aminte că cel mai mare uragan a avut loc în 1780 și a ucis peste 20.000 de oameni în Caraibe. Iar cea mai gravă inundație din istoria lumii a avut loc în 1931, inundația râului Yangtze din China, care a ucis aproape 4 milioane de oameni. El a oferit și alte argumente asemănătoare, concluzionând că, cităm: „alarmiştii care vor să reducă folosirea combustibililor fosili pentru că ar distruge planeta, sunt în eroare”.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 28 August 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












