Ajutorul pentru sinistrații din Maui intră într-o nouă fază | AO NEWS
Cel mai distrugător incendiu din SUA din ultimul secol a uimit Hawaii și națiunea. Incendiul propulsat de vânt a nivelat orașul istoric Lahaina de pe insula Maui, cu un număr de peste 100 de morți și multți alții încă dați dispăruți. Dar eforturile de ajutorare trec într-o nouă fază.
Mulți dintre cei care au scăpat de incendiile din Maui nu au la ce să se întoarcă. Guvernul și diferitele grupuri de ajutor lucrează din greu, dar răspunsul poporului hawaian însuși i-a surprins chiar și pe veteranii care au intervenit în criză, precum Sean Malone, fondatorul Crisis Response International.
Oamenii s-au mobilizat. Răspunsul local al poporului hawaian, al bisericii hawaiene și al oamenilor din insulele din jur a fost atât de amplu, încât, fără să exagerez, a fost un gest cu adevărat eroic. Deci, după acel moment de șoc, apare această fază eroică. Unii oameni spun că este doar o fază de început, dar va trece și asta și ajutoarele se vor impuțina. Vom reveni la normal cât mai curând posibil, când toată această adrenalină și compasiune, care sunt cu adevărat bune, se vor diminua.
Pe măsură ce săptămânile trec, o parte din răspunsul local pălește.
Oamenii de aici sunt epuizați. Încep să-și atingă limitele. Și acum, implicarea bisericii locale și a grupurilor de ajutor care rămân pe termen mai lung sunt cu adevărat importante.
Malone a observat o nevoie care a fost trecută cu vederea.
Ceea ce am observat este că oamenii nu sunt informați în mod corect despre ceea ce se întâmplă. Când apar asemenea tragedii, apar și exagerări și informații neadevărate. Așa că am înființat un cort cu un centru de informații, dar mai ales cu ajutor psihologic. Capelanii noștri sunt instruiți să fie capabili să asculte și să ofere ajutor adecvat și să spună cuvintele potrivite.
Un alt lucru pe care l-am făcut este o frizerie. Nu ai zice că aceasta este o nevoie importantă pe listă, dar este o modalitate de a interacționa cu oamenii. Oamenii devin vulnerabili atunci când stau pe un scaun de frizer. Și își deschid inima și începem să vorbim despre problemele lor. Am văzut că aduce rezultate grozave. Am fost încurajați chiar și de poliția locală, care a spus că frizeria noastră are rezultate foarte bune. Și vă puteți imagina stresul și povara care este asupra polițiștilor.
Pentru comunitatea bisericească mondială, Malone are această solicitare:
Aș avea un mesaj pentru toți aceia dintre voi cei care cred în puterea rugăciunii - să se roage pentru noi, ca biserică și ca voluntari, pentru ca cei care vin aici să nu fie conduși de intenții personale mai puțin onorabile, ci să caute în primul rând să fie în voia lui Dumnezeu, în acord cu planurile și scopurile lui Dumnezeu pentru zona aceasta, și în al doilea rând să simtă strigătul inimii poporului hawaian.
Și pe măsură ce se confirmă creșterea numărul de decese....
Acesta este un moment cu adevărat critic în care biserica să se roage și să iasă din interiorul pereților. Este într-adevăr un timp pentru biserica locală și credincioșii de aici să poată merge alături de această comunitate.
Sprijinul lor va fi necesar, fără îndoială, acum și mult timp de acum înainte în această comunitate hawaiană devastată.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 2 Septembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












