Străinii și bolnavii părăsesc Gaza, îndreptându-se spre Egipt | AO NEWS
Persoanele cu pașapoarte străine au primit acceptul din partea Turciei să părăsească Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah cu Egiptul, pentru prima dată de la începutul războiului provocat de atacul surpriză al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.
Egiptul a ținut punctul de trecere al frontierei închis, temându-se de un aflux masiv de palestinieni care fug, deși camioanelor care transportau ajutor umanitar le-a fost permis să intre în Gaza. Israel a fost acuzat pe nedrept că nu ar fi de acord cu trecerea temporară în Egipt a refugiaților din Gaza. Încă de la începutul războiului Israelul a cerut Egiptului și Iordaniei să primească refugiați, dar a fost refuzat și au dislocat forțe militare suplimentare la graniță.
Turcia a făcut deasemenea presiuni asupra Egiptului, iar ministrul turc de externe a spus că așteaptă aprobarea Egiptului pentru înființarea a 20 de spitale de campanie în El Arish.
Qatarul, în coordonare cu SUA, a intermediat un acord între Egipt, Israel și Hamas pentru deschiderea trecerii. Aproximativ 400 de deținători de pașapoarte străine sunt așteptați să părăsească Fâșia pe parcursul zilei. Alți 90 de bolnavi și răniți vor avea, de asemenea, voie să plece. Nu este clar cât timp va rămâne deschisă trecerea.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 2 Noiembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












