Școala Bridge reunește comunitatea din Etiopia | AO NEWS
Această zonă este o zonă în care există multă persecuție și oprimare.
Când o persoană se convertește dintr-o altă religie la Isus Hristos, există amenințări, intimidare și chiar amenințări cu moartea. Ei îți lasă scris pe o foaie de hârtie, faptul că dacă nu te lepezi de acest Dumnezeu în trei-patru zile, vei fi omorât, iar hârtia cu amenințarea este lăsată în fața ușii.
În zona din Etiopia unde locuiește pastorul Johanna, creștinii se pregătesc pentru a sărbători Crăciunul, dar se confruntă cu opoziție și pericol.
În timpul slujbelor noastre de duminică, oamenii care urmează o altă religie aruncă cu pietre în biserică. Pe măsură ce ne pregăteam anul trecut pentru a sărbători nașterea lui Hristos, ei au venit în mod intenționat să perturbe programul nostru.
Au început să arunce cu pietre în acoperișul bisericii. Dacă nu ar fi fost protecția lui Dumnezeu, copiii care se jucau afară ar fi putut fi grav răniți sau ar fi putut muri dacă pietrele aruncate i-ar fi lovit direct.
Copiii din familiile de creștini din zonă au parte de discriminare chiar și la școală, după cum explică unul dintre membrii bisericii, Emias.
Din cauza persecuției, am avut parte de situații dificile. În școlile în care merg de obicei copiii noștri au parte de presiuni. Când i-am trimis la alte școli, chiar dacă ar fi printre cei mai buni din clasă, li se refuza dreptul să primescă notele bune pe care le meritau. Primeau note mai mici decâ meritau.
Dar cu sprijinul organizației creștine Open Doors, biserica a înființat o școală bună, care este deschisă copiilor de orice credință. Mulți părinți musulmani au fost bucuroși să-și trimită copiii la această școală din cauza calității actului educațional, și astfel a devenit o punte între biserică și comunitate.
Acum pot să beneficiez de educație pentru copiii mei într-un mod gratuit și sunt atât de fericit.
Dacă proiectul de deschidere a școlii nu ar fi fost implementat în zonă, ura ar fi continuat. Familiile care aruncau cu pietre în biserică au început acum să-și trimită copiii la școala noastră. Acum au un sentiment de apartenență.
Această școală a schimbat gândirea comunității. Oamenii care se uitau urât la noi, acum ne privesc cu plăcere pe străzi și asta mă face fericit. Durerea pe care am simțit-o până acum s-a îndepărtat de noi. Sunt cu adevărat fericit că oamenii care ne urau până nu demult, acum vin la noi la biserică.
Pentru că școala este în curtea bisericii, ei văd ceva diferit la noi. Ei văd dragoste. Ei Îl văd pe Hristos. Deși nu rostim la școală cuvinte ca de exemplu „Isus te poate salva”, școala a creat o platformă pentru a arăta că Isus este Salvatorul. Deci suntem fericiți.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 25 Noiembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












