Mărturia Mariei - o creștină răpită în Nigeria de islamiști | AO NEWS
Maria, în vârstă de 20 de ani, se afla la biserică atunci când militanții fulani au atacat mica lor comunitate de creștini.
În satul său din nord-vestul Nigeriei, există întotdeauna amenințarea atacurilor militanților islamici. Totuși, acest lucru nu pregătește comunitatea pentru realitatea experienței de a fi răpit. Vă invităm să urmăriți mărturia Mariei, înregistrată de organizația creștină Open Doors.
Satul nostru a fost atacat de extremiștii Fulani. Ei îi atacă pe creștini pentru că se închină lui Isus și vor să îi alunge de aici. Mereu vin cu motociclete, uneori 50, 100 sau chiar două sute de motociclete pentru a ataca un sat. Acesta este doar unul dintre numeroasele grupuri care atacă creștinii din această regiune a Africii. Când au început să tragă, am fugit. Dar am auzit-o pe sora mea strigându-mă. Nu știam dacă să mă întorc după ea sau să continui să alerg. Am fost foarte aproape de moarte. Dumnezeu mi-a dat putere și curaj.
Maria a fugit înapoi în biserică să-și caute sora. În acest timp, islamiștii Fulani erau încă acolo. Sora ei a reușit să scape, dar Maria a fost prinsă.
Pentru că eram tânără și eram femeie, m-au capturat și pe mine și pe alte fete. Ne-au spus că, dacă nu mergem cu ei, ne vor ucide. Atunci ne-au bătut și ne-au tot spus că Dumnezeul nostru nu este viu și că nu ne va ajuta.
Răpitorii au cerut un preț mare pentru răscumpărarea ei.
A fost nevoie de două luni de negocieri ca să mă elibereze pe mine și fetele cu care eram. M-au forțat să gătesc. Și când a venit timpul să mâncăm, ne-au dat să mâncăm din hrana animalelor. M-au necinstit și m-au forțat să întrețin relații sexuale cu ei. Singurul lucru pe care l-am putut face era să mă rog și să-I cer lui Dumnezeu să pună capăt suferinței. Mi-am păstrat credința că El mă va ajuta și Dumnezeu mi-a dat putere să rabd rușinea.
După o suferință îndelungă, Maria a fost eliberată.
Familia mea a sărbătorit întoarcerea mea, dar durerea mea nu s-a terminat atunci. Nu mai suportam să fiu în preajma oamenilor. Nu puteam să închid ochii și să dorm.
Maria a primit sprijin și consiliere din partea prietenelor ei de la Open Doors. Ea aprimit îngrijire post-traumatică împreună cu alte sute de tinere, care au trecut prin aceleași experiențe.
Am venit în acest loc să mă vindec. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru pacea pe care mi-a adus-o și pentru toți oamenii pe care i-a folosit în viața mea, mă simt mult mai bine. Nu sunt singura și știu că din păcate nu voi fi ultima. Sunt mii de tinere ca mine aici, în Africa. Avem nevoie de rugăciunile voastre.
La sfârșitul anului 2023 Maria a murit din cauza unor complicații legate de o intervenție chirurgicală. Tânăra dorea ca mărturia ei să ajungă la creștinii din întreaga lume.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 16 Decembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












