Papa aprobă binecuvântarea cuplurilor de același sex | AO NEWS
Papa Francisc a aprobat în mod oficial ca preoții să binecuvânteze cuplurile de același sex, cu un nou document care explică o schimbare radicală în politica Vaticanului, insistând că oamenii care caută dragostea și mila lui Dumnezeu nu ar trebui să facă obiectul, cităm, „unei analize moral-exhaustive” pentru a le primi.
Declarația „Fiducia supplicans” aprobată de Papa Francisc, va permite binecuvântarea cuplurilor de același sex. Totuși Vaticanul insistă că nu se vor putea oficia niciun fel de ritualuri care să ofere impresia unei căsătorii. Doctrina referitoare la căsătorie nu se schimbă, iar binecuvântarea nu înseamnă aprobarea unirii. Papa Francisc a sugerat că binecuvântările pentru cuplurile de același sex ar putea fi oferite doar în anumite circumstanțe și oferă o definiție extinsă și amplă a termenului „binecuvântare”.
Noul document a fost salutat de grupurile LGBTQ+, ca fiind, cităm, un „pas uriaș înainte” și o „schimbare dramatică”. Catolicii tradiționaliști sunt însă revoltați. Mai mulți preoți au criticat pe rețelele de socializare noua poziție a conducerii bisericii catolice.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 19 Decembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












