Liderul cabinetului palestinian critică planurile de după război | AO NEWS
Deși războiul dintre Israel și Hamas nu este la final și situația din jurul Israelului se îndreaptă tot mai mult spre un război regional, totuși politicienii se gândesc la starea de după război.
Israel și America au disensiuni semnificative pe această temă. America dorește ca Israelul să se retragă complet din Gaza după distrugerea Hamas și să lase loc Autorității Palestiniene să reconstruiască Fâșia Gaza. Israel este conștient că o astfel de retragere va genera în viitor alte atacuri din partea palestinienilor.
Liderul de cabinet al Autorității Palestiniene, Mohammad Shtayyeh, a criticat ambele propuneri înaintate de SUA și Israel. Vorbind la începutul unei reuniuni a cabinetului de la Ramallah, Shtayyeh a spus că legitimitatea guvernului Autorității Palestiniene provine de la popor, dar a uitat să menționeze că nu au mai fost alegeri pentru Autoritatea Palestiniană de aproape 20 de ani, iar sondanjele actuale dau câștig de cauză Hamas, care este văzută ca o organizație eroică. El a cerut comunității internaționale și ONU să recunoască „statul Palestina” și dreptul la întoarcere al refugiaților.
Lipsa de unitate în viziunea pentru soluționarea actualului conflict crează premizele ca aceste lupte să nu se termine curând.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 21 Decembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












