Procuratura finlandeză duce acum cazul Päivi Räsänen la Curtea Supremă | AO NEWS
În ciuda a două sentințe judecătorești clare, cazul libertății de exprimare a parlamentarului creștin Päivi Räsänen a fost redeschis încă o dată.
Procuratura a anunțat că va duce cazul la cea mai înaltă instanță din Finlanda, la Curtea Supremă. Paul Coleman, avocatul apărării, consideră acest demers „hărțuire”.
Procuratura susține că este necesar ca judecătorii de la Curtea Supremă să ia o poziție cu privire la, cităm, „modul în care să cântărească diferitele drepturi fundamentale într-un caz ca acesta”. Cazul lui Päivi Räsänen, „este un conflict al relației dintre libertatea de religie, libertatea de exprimare și interzicerea discriminării și trebuie stabilit când exprimările ar trebui să fie considerate discursuri instigatoare la ură pentru a fi pedepsite de legea penală”.
În 2023, Tribunalul Helsinki i-a dat câștig de cauză politicianului creștin și fostului ministru de Interne în toate acuzațiile de „discurs instigator la ură”, printr-o decizie unanimă a judecătorilor. După apelul procurorului, Päivi Räsänen a câștigat recursul la Curtea de Apel Helsinki, în noiembrie 2023.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 16 Ianuarie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












