Activiștiii pro-life continuă lupta pentru a face avortul „de neconceput” | AO NEWS
Mii de americani sunt așteptați azi, vineri 19 ianuarie 2024 la National Mall în Washington D.C. pentru cel de-al 51-lea marș anual, cu scopul de a face avortul „de neconceput” în cultura americană, în ciuda prognozei meteo care anunță temperaturi scăzute.
„Ne pregătim pentru marș. Nu există niciun sacrificiu prea mare pentru a demonstra în apărarea celui mai mare drept al omului, adică dreptul la viață”, a declarat Jeanne Mancini, președintele March for Life, pentru CBN.
„Marșul pentru viață” a fost instituit la un an după decizia din 1973 a Curții Supreme din SUA, în cazul Roe v. Wade, care a inventat dreptul la avort la nivel național. Marșul din acest an este al doilea de când înalta instanță a anulat această decizie Roe în iunie 2022.
Mancini a spus că activiștii pro-life încă sărbătoresc marea victorie, dar recunosc că lupta nu s-a terminat. Ea atrage atenția că, cităm: „avortul chimic a fost aprobat inițial în anul 2000, iar astăzi avorturile chimice se primesc la comandă prin corespondență. A fi pro-viață înseamnă a fi pro-femei, iar realitatea este că avortul chimic evident, ia viața copilului, dar este mult mai periculos pentru femei, de patru ori mai periculos decât avorturile chirurgicale.”
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 19 Ianuarie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












