Forumul Economic Mondial de la Davos atrage atenția | AO NEWS
Săptămâna trecută oamenii puternici ai lumii din politică, afaceri și societate s-au adunat din nou la Davos, Elveția, în perioada 15-19 ianuarie, pentru cel de-al 54-lea Forum Economic Mondial.
Tema din acest an a fost „Reconstruirea încrederii”. S-au înscris reprezentanți din peste 100 de țări și toate marile companii multinaționale, precum și personalitățile importante din societate. Au fost trase mai multe semnale de alarmă că lumea noastră suferă de o pierdere masivă a încrederii între popoare, culturi, structuri sociale, sisteme economice și pur și simplu între oameni. Războaiele din Ucraina, Israel-Gaza, Armenia și din alte părți sunt o mărturie pentru acest lucru.
Johannes Reimer, profesor emerit la University of South Africa a oferit o concluzie pentru Evanghelical Focus spunând că, cităm: „încrederea este un concept spiritual în toate sensurile, tradus în Noul Testament prin cuvântul „credință”. El observă că cei mai importanți participanți de la Davos provin din Occidentul bogat, care au renunțat de mult la relația cu Dumnezeu și preferă să ofere ei înșiși soluții pentru actualele probleme. El se arată sceptic cu privire la faptul că liderii lumii vor reuși să recâștige încrederea populației prin metodele prezentate săptămâna trecută.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 22 Ianuarie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












