Neînțelegerile americane blochează ajutorul pentru Israel și Ucraina | AO NEWS
Conducerea democrată a senatului american a anunțat că proiectul de lege, care ar fi trebuit să finanțeze oprirea migrației la granița de sud și totodată să ofere ajutoare financiare Ucrainei, Israelului și Gazei este blocat.
Se pare că acest compromis bipartizan nu are susținere, nici în rândul democraților, și nici în cel al republicanilor. Liderul minorității, republicanul Mitch McConnell i-a îndemnat pe senatorii republicani să voteze „nu”. Acest demers vine după câteva săptămâni în care McConnell a ajuns la un acord cu președintele Biden cum că ar fi necesare soluții imediate la graniță.
Proiectul de lege prevedea 20 de miliarde de dolari pentru aplicarea legii în materie de imigrare, angajarea a mii de ofițeri și oprirea afluxului de droguri. Măsura include, de asemenea, 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 14 miliarde de dolari pentru Israel și 10 miliarde de dolari în ajutoare umanitare pentru oamenii din Gaza și Cisiordania.
Fostul președinte Trump, care a făcut din graniță o problemă centrală a campaniei sale, i-a îndeamnat pe republicani să nu adopte proiectul de lege, considerându-l nepotrivit pentru America.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 8 februarie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












