Israelul confirmă uciderea a 2 personalități importante ale Hamas în Liban | AO NEWS
Israelul a lansat săptămâna aceasta cele mai devastatoare lovituri aeriene în Liban din 7 octombrie până în prezent, lovind ținte Hezbollah la Baalbek, după ce gruparea teroristă a lansat peste 100 de rachete spre Israel în câteva minute.
Forțele de Apărare ale Israelului au declarat că au lovit două facilități Hezbollah din zona Baalbek din nord-estul Libanez, folosite ca centre de comandă și depozite de arme.
Forțele de Apărare ale Israelului au confirmat că în atacul aerian de miercuri, efectuat în Liban, au fost ucise două personalități de rang înalt din Hamas, aflate în locațiile Hezbollah. Este vorba de Hadi Ali Mustafa și Samir Fendi. Mustafa a fost responsabil pentru activitățile teroriste ale Hamas la nivel internațional, supraveghind atacurile împotriva țintelor israeliene și evreiești în țări din întreaga lume. El opera sub conducerea lui Samir Fendi, care a fost asociat cu Saleh Arouri, cel care a fost ucis într-un atac aerian israelian la Beirut în ianuarie.
Israelul a dat un ultimatum organizației teroriste Hezbollah în special și Libanului în general ca până pe 15 martie să se retragă de la granița cu Israelul, conform rezoluției ONU 1701, care cere ca Hezbollah să se retragă la nord de râul Litani. Israelul a amenințat cu un război la scară largă dacă Hezbollah nu încetează atacurile împotriva lui.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 14 martie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












