Ultimatumul dat de Mariea Britanie Israelului în legătură cu vânzările de arme | AO NEWS
Marea Britanie, care este considerată un aliat al Israelului, a declarat că nu-i va mai vinde arme Israelului decât dacă acesta va permite personalului Crucii Roșii să viziteze teroriștii din forța Nukhba, ținuți prizonieri în urma masacrului din 7 octombrie.
Ultimatumul vine pe fundalul refuzului continuu al Hamas de a permite personalului Crucii Roșii să viziteze ostaticii israelieni ținuți în Gaza.
David Cameron, ministrul britanic de externe, i-a declarat Israelului că, dacă cererea nu este îndeplinită, Marea Britanie va sprijini un embargo asupra vânzărilor de arme din întreaga Europă. Britanicii susțin că Israelul încalcă dreptul internațional și trebuie să permită Crucii Roșii să viziteze teroriștii prizonieri.
Israelul a declarat că limitarea vizitelor din motive de securitate este conformă legilor internaționale. Ministrul de externe Israel Katz le-a spus omologilor săi britanici că deciziile care diminuează capacitatea militară a Israelul vor ajuta de fapt Hamas și îi vor oferi legitimitatea de a-și spori cererile în timpul negocierilor privind schimbul de prizonieri.
Canada și Italia au decis deja să nu mai vândă arme Israelului în timpul războiului din motive legate de legile interne ale fiecărei țări. Politicienii din America îi cer administrației Biden să limiteze furnizarea de arme Israelului pentru a grăbi oprirea războiului.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 22 martie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












