Hamas nu e sigur că are 40 de ostatici vii pentru schimbul de prizonieri | AO NEWS
Gruparea teroristă Hamas și-a exprimat incertitudinea față de posibilitatea de a aduna 40 de ostatici civili în viață pentru eliberare într-un acord de schimb de prizonieri cu Israelul, au declarat oficiali familiarizați cu negocierile.
Potrivit Wall Street Journal, un oficial al Hamas a spus că în eventualitatea unui schimb de ostatici, organizația teroristă nu se va angaja să elibereze 40 de ostatici vii, ci se va angaja la 40 de ostatici în total.
Pe 7 octombrie, Hamas a luat ostatici aproximativ 240 de israelieni, iar aproximativ 100 au fost eliberați într-un schimb de prizonieri din noiembrie 2023. Din cei 133 rămași, 34 au fost confirmați morți, dar rapoartele ulterioare au susținut că cel puțin 50 au fost uciși, indicând că în jur de maxim 80 ar mai putea fi încă în viață.
Conform informațiilor oferite de Wall Street Journal, oficialii americani familiarizați cu serviciile de informații au spus că, potrivit unor estimări ale SUA, majoritatea ostaticilor sunt deja morți. Dintre aceștia, este probabil ca majoritatea să fi murit din cauza rănilor dobândite în timpul capturării lor inițiale, în timp ce alții au murit din cauza unor probleme de sănătate sau din cauza violenței.
Nici IDF, nici biroul premierului israelian nu au comentat raportul.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 aprilie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












