Pakistanul somat să incrimineze căsătoriile forțate | AO NEWS
Experții în drepturile omului de la Națiunile Unite au cerut Pakistanului pe 11 aprilie să facă schimbări legislative, în lumina vulnerabilității continue a femeilor și fetelor de credințe minoritare la căsătoriile forțate și convertirile religioase.
Raportorii speciali ai ONU au cerut Pakistanului să mărească vârsta legală de căsătorie pentru fete, ca un mijloc de descurajare a abuzurilor fetelor în țara cu 96% populație musulmană.
În comunicatul emis la Geneva se mai exprimă îngrijorarea legată de căsătoriile și convertirile forțate ale fetelor minore, care sunt „validate de către instanțe, invocându-se adesea legea religioasă pentru a justifica păstrarea victimelor de către răpitorii lor, mai degrabă decât să le permită să se întoarcă la părinții lor”.
Au fost oferite mai multe cazuri concrete de convertire religioasă forțată, inclusiv cea a lui Mishal Rasheed, o fată creștină de 13 ani, care a fost răpită, convertită forțat la islam și căsătorită cu răpitorul ei, după ce vârsta ei a fost consemnată în fals la 18 ani pe un certificat de căsătorie.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 18 aprilie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












