Pariurile politice ale lui Macron în Franța eșuează | AO NEWS
Cu 33% din voturi, partidul de dreapta, naționalist și eurosceptic Rassemblement National condus de Marine Le Pen a câștigat primul tur al alegerilor legislative din Franța.
Cu o prezență foarte mare la vot de peste 2/3 din populație, alegătorii și-au exprimat în mod clar respingerea politicilor președintelui Emmanuel Macron, care a convocat aceste alegeri anticipate pentru a evalua sentimentele francezilor cu privire la viitorul țării.
Era de așteptat ca protestanții evanghelici din Franța să-și retragă sprijinul pentru Emmanuel Macron din cauza legilor care au încurajat o restrângere a libertății religioase în numele securității, precum și a inițiativelor de promovare a avortului și eutanasiei. Totuși votanții evanghelici se arată dezamagiți de toată clasa politică actuală deoarece niciun partid politic nu are o poziție biblică asupra problemelor sociale precum avortul sau căsătoria homosexuală.
Istoricul francez Sebastien Fath, a spus că nu este sigur dacă creștinii evanghelici au votat cu toată inima naționalismul creștin francez în stil catolic reprezentat de Marine Le Pen, dar că este evident că a existat un „divorț” între evanghelici și președintele Macron.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 2 iulie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












