Viața familiei din Filipine s-a schimbat când au primit un scaun cu rotile | AO NEWS
Am avut privilegiul să-l cunosc pe Iacov, pe tatăl său, pe Iulius și pe mama lui, Katrina, în această după-amiază.
Iacov este un băiat tânăr. Are șapte ani și a venit aici cu mama și tata lui.
Se pare că atunci când s-a născut, Iacov nu respira.
El a fost declarat mort, dar mama lui a început să se roage lui Dumnezeu și el a început să respire 10 minute mai târziu.
Și din această cauză, păriții lui l-au numit pe Iacov „copilul lor miracol”.
Iacov are paralizie cerebrală atetoidă.
Scaunul care a fost ales pentru Iacov este unul dintre noile noastre scaune Cub. Scaunul Cub este un pordus de ultimă generație, extrem de versatil, ușor de adaptat nevoilor destinatarului. Așadar, am putut, destul de repede, să-l așezăm pe Iacov pe acest scaun într-un mod care să-l facă să se simtă confortabil, astfel încât viața și mobilitatea lui să fie mult mai plăcute.
Cu noul său scaun, el va putea să meargă la școală și să stea la o masă acolo, va putea să deseneze, să învețe să scrie, să se joace cu jucăriile, să interacționeze cu colegii săi. Sper că acest scaun îi va permite lui Iacov și familiei lui să facă activitățile pe care și le doresc să le facă, astfel încât el să poată fi cât mai independent posibil.
L-am întrebat pe tatăl lui Iacov, pe Iulius, dacă are cât de cât cunoștiințe mecanice. Mi-a spus că da și mă urmărea cu atenție când făceam schimbările necesare. Atunci când i-a venit rândul să demonstreze ce știe să facă, a făcut-o cu mare pricepere și cu mare ușurință. Acest lucru va face mult bine pentru această familie, deoarece atunci când trebuie să folosească transportul public, scaunul se pliază și se adună, iar tata poate face asta rapid, eficient și ușor.
Speranța mea pentru Iacov este că acest scaun îi va permite să fie cât mai independent posibil și să participe la activitățile pe care și le dorește.
Rugăciunea mea pentru această familie este ca în primul rând, după ce au auzit Evanghelia, să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor, să caute o biserică de aici din Filipine și să crească în credința față de Domnul Isus, care ne iubește așa de mult. Dar, pe lângă toate acestea, pe măsură ce îl iubesc și îl cresc pe Iacov, acest scaun va fi alături de ei pentru anii următori pentru a ajuta ca viața fiului lor și viața lor să fie mult mai ușoară.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 17 august 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












