Secretarul de stat al SUA a sosit în Israel pentru noi discuții | AO NEWS
Negocierile de la Doha pentru un acord de încetare a focului între Israel și Hamas și eliberarea ostaticilor s-au închiat vineri fără un acord, dar cu promisiuni că săptămâna aceasta se vor relua pentru a depăși punctele divergente.
Problema Coridorului Philadelphia a fost și rămâne un punct fierbinte în negocierile cu Hamas. Israelul insistase inițial să mențină controlul asupra coridorului Philadelphia pentru a preveni intrarea ilegală a Hamas prin granița egipteană, ceea ce ar permite organizației teroriste să rearmeze și să atace din nou Israelul. Hamas a cerut ca IDF să se retragă de pe coridor, astfel încât să i se permită să se rearmeze, așa cum a făcut în urma conflictelor din trecut.
Secretarul de stat al SUA Anthony Blinken a sosit în Israel și se va întâlni cu premierul Netanyahu. Comentând această vizită, cunoscutul autor creștin evreu Amir Tsarfati a spus că cităm „Blinken vine în Israel pentru a face ceea ce face de fiecare dată când vine: să-l convingă pe Natanyahu să se predea. America dorește efectiv capitularea Israelului.”
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 19 august 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












