Palestinienii și israelienii resping cererea lui Abbas de a vizita Gaza | AO NEWS
Conducerea Autorității Palestiniene a cerut oficial permisiunea Israelului în numele lui Mahmoud Abbas ca acesta să viziteze Fâșia Gaza, dar este de așteaptat ca Ierusalimul să refuze cererea.
Această cerere neobișnuită vine într-un moment critic, pe fondul discuțiilor regionale cu privire la viitorul postbelic al Gazei. Oficialii israelieni insistă că vor ca actualii lideri palestinieni să nu conducă Fâșia Gaza după război.
De asemenea, palestinienii au luat în derâdere cererea. „Cum ar putea merge magnificul Mercedes al lui Mahmoud Abbas pe drumurile distruse din Fâșia Gaza?” a declarat primarul unei municipalități din Gaza pentru TPS. Știind că nici Hamas nu îi va permite să viziteze Gaza, Abbas a cerut Națiunilor Unite să facă presiuni asupra Israelului pentru a permite vizita sub protecția armatei israeliene.
Eventuala vizită a lui Abbas în Gaza ar fi extrem de simbolică, reprezentând o încercare de a reafirma influența Autorității Palestiniene într-o zonă care a fost în afara controlului său de peste 17 ani. Hamas a preluat violent controlul Fâșiei Gaza în iunie 2007. De atunci Abbas nu a mai fost în Gaza.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 22 august 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












