America se opune incursiunii terestre israeliene în Liban | AO NEWS
Administrația Biden se opune unei posibile invazii terestre israeliene în Liban și dorește să continue căutarea unei soluții diplomatice între Israel și organizația teroristă Hezbollah.
Aceasta a cerut guvernului israelian să asigure protecția americanilor din Liban în cazul unei evacuări.
Pe fundalul Adunării Generale a ONU de la New York de săptămâna aceasta, un oficial a adăugat că SUA vor căuta, cităm „o rampă de ieșire care va împiedica în primul rând escaladarea ulterioară a luptei”.
Oficialii americani se așteaptă ca Israelul să-și intensifice operațiunile împotriva Hezbollah și estimează că pragul de răspuns actual va crește, a raportat Kan News. Potrivit raportului, oficialii israelieni au transmis în ultimele zile mesaje omologilor lor americani, conform cărora „Israelul își poate intensifica” acțiunile împotriva organizațiilor teroriste și că guvernul Netanyahu „chiar a purtat discuții pe această temă”.
Administrația Biden estimează că Hezbollah nu va ceda și nu va da înapoi, poate chiar va extinde gama de lansări. Se presupune că Israelul va răspunde în moduri care nu au fost încă folosite.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 25 septembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












