Liderii anglicani resping public poziția arhiepiscopului Justin Welby | AO NEWS
Un grup de lideri anglicani a emis recent o declarație în care îl mustră pe Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, pentru „promovarea sfințirii păcatului prin intermediul unei binecuvântări divine”.
Ei au condamnat un interviu recent al Ahiepiscopului în care spunea că ar fi acceptabilă căsătoria între persoane de același sex, iar relațiile intime în afara unei cununii oficiale ar fi de înțeles.
Liderii mișcării evanghelice internaționale din interiorul Bisericii Anglicane, subliniază că, cităm „deși poate pretinde că nu a schimbat doctrina căsătoriei, Welby a schimbat în mod demonstrabil doctrina păcatului. Aceasta este o încălcare clară a Sfintei Scripturi, precum și a învățăturii Bisericii Angliei. Apelul nostru este ca Arhiepiscopul să se pocăiască personal și public de această negare a jurământului său de hirotonire și consacrare, unde a promis că va predica doctrina lui Hristos așa cum a primit-o Biserica Angliei”.
Amintim că în ianuarie 2023, Biserica Angliei a oficializat binecuvântarea cuplurilor de același sex, oferind „rugăciuni” specifice în biserică. Decizia a provocat critici din partea Consiliului Evanghelic al Bisericii Angliei, dar fără nicio schimbare.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 7 noiembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












