Rialul iranian a coborât la cel mai scăzut nivel de până acum după victoria lui Trump | AO NEWS
Rialul iranian a scăzut la cea mai scăzută valoare din istorie în cele cinci săptămâni de la realegerea fostului președinte american Donald Trump, a raportat Associated Press.
Rialul era tranzacționat la 703.000 pentru un dolar pe 5 noiembrie, data alegerilor prezidențiale din SUA din 2024. Acum se tranzacționează la 777.000 pentru dolar, ceea ce însemnă o pierdere de aproximativ 10%.
Se așteaptă ca viitoarea administrație Trump să își reafirme campania de presiune maximă împotriva Iranului, inclusiv aplicarea unor sancțiuni economice puternice.
Săptămâna trecută, The Wall Street Journal a raportat că Trump și membrii viitoarei sale administrații au început să revizuiască politica americană existentă cu privire la dezvoltarea nucleară a Iranului și iau în considerare acțiuni militare directe pentru a opri progresele Iranului.
Administrația Trump are în vedere mai multe opțiuni, ca de exemplu o creștere a prezenței americane în Orientul Mijlociu și totodată vânzarea de arme necesare Israelului, inclusiv bombe cu penetrare adâncă denumite „bunker-buster” și rachete interceptoare avansate.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 20 decembrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












