Încetarea focului în Gaza pare din ce în ce mai fragilă | AO NEWS
Încetarea focului din Gaza este din ce în ce mai pusă la îndoială, pe măsură ce Israelul și Hamas se acuză reciproc de încălcarea acordului, iar atât Forțele de Apărare Israeliene, cât și Hamas par să se pregătească pentru o reîncepere a ostilităților.
IDF a început să consolideze unitățile din zona de frontieră de sud, adăugând alte batalioane forțelor aflate deja acolo, chemând în același timp unități de rezervă și suspendând concediul pentru soldații în termen din Comandamentul de Sud.
Încetarea focului a permis Hamas să se regrupeze și să planifice atacuri suplimentare asupra cetățenilor israelieni. Corespondentul militar Yoav Zitun a subliniat că cităm „Hamas nu a fost învins în război, departe de asta. După ce IDF s-a retras de pe Coridorul Netzarim, mii de agenți ai săi s-au întors din sudul Fâșiei Gaza în nord, amestecându-se printre cei 500.000 de civili care au făcut acest lucru”.
SUA par să continue eforturile de a menține acordul de încetare a focului pe drumul cel bun. Reprezentantul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, este de așteptat să sosească azi în Orientul Mijlociu pentru a menține actuala încetare a focului.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 26 februarie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












