„Președintele Siriei” pune la cale o alianță cu Turcia și Arabia Saudită | AO NEWS
Potrivit postului saudit Al-Hadath, liderul jihadist Ahmad Ash-Sharaa, cunoscut drept Al-Julani, care se autoproclamă „președintele Siriei”, orchestrează o ofensivă diplomatică pentru a pune capăt atacurilor israeliene asupra teritoriului sirian și a crea un front regional unit împotriva Ierusalimului.
Al-Julani negociază în secret cu statele arabe și cu Turcia, în încercarea de a constitui o alianță militară și diplomatică ce ar bloca operațiunile israeliene.
Săptămâna aceasta aviația israelienă a lovit ținte în provincia Daraa și a distrus poziții militare la Tadmur și la baza aeriană T-4.
Potrivit informațiilor, liderul sirian a avut deja mai multe întâlniri strategice de coordonare cu Ankara, vizând semnarea unor acorduri de apărare și cooperare militară.
În paralel, poartă discuții cu Arabia Saudită pentru a obține sprijin dimplomatic în fața forțelor israeliene. „Israelul nu atacă doar Siria – ci întregul Orient Arab, cu sprijinul necondiționat al Statelor Unite!”, a argumentat liderul rebelilor sirieni într-un interviu recent. Acesta acuză Ierusalimul că alimentează haosul regional și cere formarea unui zid politic și militar care să reducă influența alianței americano-israeliene.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 28 martie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












