Lidera de dreapta din Franța, Le Pen, eliminată din cursa prezidențială | AO NEWS
Marine Le Pen, lidera partidului de dreapta din Franța, a primit luni o pedeapsă de patru ani de închisoare și i-a fost interzis să ocupe funcții publice timp de cinci ani de către un tribunal francez.
Marine Le Pen şi 8 eurodeputaţi au fost găsiţi vinovaţi de deturnare de fonduri. Astfel, lidera partidului de dreapta din Franţa nu va mai avea voie să candideze la Preşedinţia Franţei în următorii 5 ani.
Până săptămâna aceasta, Le Pen părea cea mai probabilă câștigătoare la următoarele alegeri prezidențiale din Franța, stabilite pentru 2027. Un sondaj recent realizat de Institutul Francez de Opinie Publică a constatat că Le Pen, cu aproximativ 42% din voturi, ar fi putut câștiga cu ușurință primul tur al următoarelor alegeri prezidențiale.
Un aliat al lui Le Pen, vicepremierul italian Matteo Salvini, a reacționat la decizia instanței, spunând că hotărârea este cităm „un film prost” și „o declarație de război a Bruxelles-ului”.
Macron, care nu poate candida pentru a treia oară la președinție din cauza limitelor mandatului, nu stă foarte bine în sondaje. Se pare că suflul conservator, suveranist și de dreapta este tot mai puternic în acest moment în Franța.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 1 aprilie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












