SUA vizează o rețea cu legături rusești, ce furnizează arme către Houthis | AO NEWS
Statele Unite au anunțat noi sancțiuni împotriva persoanelor și entităților cu sediul în Rusia pentru rolul lor în facilitarea transferurilor de arme și mărfuri, precum cereale ucrainene furate, către miliția Houthi din Yemen, susținută de Iran, a declarat miercuri Departamentul de Trezorerie.
Printre cei vizați se numără oamenii de afaceri ruso-afgani Hushang și Sohrab Ghairat, care l-ar fi ajutat pe liderul Houthi Sa’id al-Jamal în obținerea unor tranzacții de milioane de dolari pentru transporturi către teritoriul controlat de Houthi din Yemen. Tranzacțiile, potrivit Trezoreriei, au implicat arme, mărfuri sensibile și cereale preluate ilegal din Ucraina.
Măsurile fac parte din efortul SUA de a reprima Houthi, care și-au intensificat atacurile asupra navelor din Marea Roșie și au lansat rachete către Israel în sprijinul Hamas din Gaza. Relațiile neoficiale de sprijin din partea Rusiei în susținerea Iranului pentru gruparea teroristă Houthi adâncesc și mai mult disensiunile între America și Rusia, în lumina recentelor negocieri.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 4 aprilie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












