Creștinii din Siria au nevoie de sprijin din partea comunității internaționale | AO NEWS
Căderea regimului lui Bashar Al-Asad din Siria a lăsat țara în fața unui scenariu de incertitudine.
În ultimele săptămâni, ciocnirea dintre grupurile armate loiale lui Assad și noul guvern au lăsat în urmă multe victime și imagini șocante care au fost răspândite prin intermediul rețelelor de socializare.
Matthew Barnes de la Open Doors filiala Orientului Mijlociu, care se află în contact cu sute de biserici și lideri creștini sirieni, a adus informații suplimentare pentru Evangelical Focus. Ținta ultimelor atacuri din partea guvernului jihadist de la Damasc a fost minoritatea islamică alawită și nu în mod special creștinii. Au fost și creștini omorâți, dar ca victime colaterale. În acest moment numărul exact al creștinilor omorâți este imposibil de aflat.
Până acum gruparea islamistă siriană care a preluat puterea, încearcă, cel puțin pentru o imagine publică internațională pozitivă, să prezinte o Sirie incluzivă, unde ar exista loc pentru toate minoritățile, inclusiv pentru creștini. Creștinii se tem că s-ar putea repeta acțiunile violente ale grupării provenite din Al-Qaeda și asupra lor, de aceea îi cer comunității internaționale să facă presiuni asupra autointitulatului președinte Mohammad Al-Jolani.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 7 aprilie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












